Ascendia a fost inclusă în Microsoft's global AI for Accessibility Hall of Fame
Compania noastră românească Ascendia S.A. (dezvoltatoarea platformei LIVRESQ), prima companie de e-learning tranzacționată la Bursa de Valori București, cu o experiență profundă în dezvoltarea de software tip e-learning, este acum inclusă în Hall of Fame-ul global al Microsoft AI for Accessibility. Este o onoare imensă pentru că „suntem una dintre cele 3 companii de educație la nivel mondial incluse în Microsoft AI for Accessibility Hall of Fame și singura din Europa!”, potrivit Florentinei Marilena Ionașcu – Director Educațional la Microsoft.
AI for Accessibility este un program Microsoft dedicat imputernicirii persoanelor care trăiesc cu dizabilități. Programul AI for Accessibility al Microsoft folosește inteligența artificială (AI) pentru a amplifica capacitățile umane pentru mai mult de un miliard de persoane cu dizabilități din întreaga lume.
„Dizabilitățile pot fi permanente, temporare sau situaționale. Inovând pentru persoanele cu dizabilități, inovăm pentru noi toți. Asigurându-ne că tehnologia își îndeplinește promisiunea de a răspunde celor mai largi nevoi ale societății, putem da tuturor – nu doar persoanelor cu dizabilități – posibilitatea de a realiza mai mult”, spune Brad Smith – președinte și vicepreședinte la Microsoft.
Distincția acordată de Microsoft companiei noastre de a intra în AI for Accessibility Hall of Fame, în segmentul Educație, se datorează platformei de creare de continut educational LIVRESQ, care ajută copiii din România să aibă acces la lecții online, într-o perioadă în care accesul la educație, cel puțin în zonele rurale, este dificil.
O schimbare la nivel de sistem, care să încurajeze tranziția la învățarea digitală în România, este urgent necesară în fața lipsei infrastructurii și a competențelor necesare în țară, în special în zonele rurale. Într-un studiu de piață realizat de Comisia Europeană în 2020, 60% dintre respondenții din România au declarat că nu au folosit niciodată instrumente de învățare online înainte ca pandemia să mute totul online. Confirmând această poveste, România s-a clasat pe locul 26 din 28 în Indexul economiei și societății digitale 2020.
Aici este locul unde compania noastră se poate baza pe expertiza sa cu LIVRESQ, care este deja folosit de peste 30.000 de profesori din peste 6.200 de instituții de învățământ din România și Republica Moldova pentru a dezvolta lecții interactive online, folosind o varietate de șabloane interactive și elemente de conținut. Acești 30.000 se vor întâlni în curând cu alți 140.000 (estimați) de profesori, ca parte a proiectului național local (Edulib), în mai puțin de 1 an.
Biblioteca LIVRESQ este acum cea mai mare bibliotecă online de resurse educaționale digitale din România – peste 15.400 de materiale lansate, dintre care 4695 sunt publice.
„Mulțumim Microsoft pentru includerea noastră în acest Hall of Fame și promitem că vom continua să lucrăm pentru a îmbunătății viața persoanelor cu diziabilități.”, conchide Alex Malureanu – co-fondator și CMO Ascendia.
Link: https://www.microsoft.com/en-us/ai/ai-for-accessibility-hall-of-fame