Clarificări importante: Lansarea proiectului de formare a 100.000 de profesori în pedagogie digitală
Microsoft România și Ascendia vă invită la un eveniment exclusiv care marchează lansarea unui proiect crucial dedicat educației digitale în România: Formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală. Această inițiativă nu numai că va transforma paradigma educațională la nivel preuniversitar, dar va și permite profesorilor dobândirea competențelor necesare pentru a excela în utilizarea tehnologiei educaționale moderne.
- Formular de înscriere: https://forms.office.com/e/ZQAqvXuDLg
- Locație: Sediul Microsoft România, Bulevardul Iuliu Maniu nr. 6P, Clădirea Campus 6.2, București, Sector 6, Sala Ionesco & Brâncuși, Etajul 1 și online pe Microsoft Teams la Deschide evenimentul online
- Data: 24 Aprilie 2024, ora 09:00
- Durată: 2 ore
- Public țintă: Universități publice și private, Inspectorate Școlare Județene (ISJ-uri), Centre de Dezvoltare a Competențelor Didactice (CCD-uri) și furnizori publici sau privați de formare continuă.
Obiectivele Evenimentului:
Evenimentul va scoate în evidență componentele digitale cheie ale proiectului „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, conform Caietului de Sarcini, proiect pentru care se pot depune oferte până la 31 mai 2024.
Topicele ce urmează a fi atinse sunt următoarele:
1. Formarea profesorilor și crearea resurselor educaționale
- Obiectivul proiectului: Formarea a 100,000 de profesori și crearea a 50,000 de resurse educaționale deschise.
- Instrumente digitale: Fiecare participant va beneficia de acces la o platformă de e-learning și un editor de resurse educaționale deschise, toate disponibile în limba română.
2. Compatibilitate și Integrare
- Flexibilitate: Editorul de resurse educaționale deschise să fie compatibil cu orice sistem de management al învățării (LMS).
- Metadate și standardizare: Resursele vor include descrieri detaliate pedagogice și metadate relevante (materie, clasa, domeniu de conținut, competențe, cuvinte cheie).
3. Standardizarea SCORM (Sharable Content Object Reference Model)
- Exporturi SCORM: Vom demonstra modul în care resursele educaționale deschise trebuie să fie pregătite pentru exportul SCORM, un standard obligatoriu pentru integrarea pe platformele naționale.
- Importanța Conformității: Resursele trebuie să corespundă cerințelor SCORM pentru a fi acceptate pe platforma Ministerului Educației.
4. Conformitate UNESCO RED-uri
- Conformitate UNESCO: Vom explica modul în care platforma și resursele trebuie sa se alinieze definiției UNESCO pentru resurse educaționale deschise (RED-uri), facilitând crearea și partajarea de conținut educațional de calitate.
5. Conformitate DigCompEdu: Vom preciza modul în care platforma și instrumentele de formare trebuie să fie în conformitate cu Cadrul European al Competențelor Digitale pentru Educatori, asigurând că formarea livrată este relevantă, actuală și în acord cu cele mai bune practici europene.
6. Depunerea proiectelor
- Proces de depunere: Detalii despre procesul de depunere online, criteriile de evaluare și termene limită pentru înscrieri.
- Discuții parteneriate.
Invitație:
Vă invităm să participați la acest eveniment esențial pentru educația modernă în România, unde experți din domeniul tehnologic și educațional vor oferi informații valoroase și vor demonstra soluții practice pentru livrarea proiectului.